+04 0725 928 653
     
Columbofil din comuna Mărgăriteşti, judeţul Olt, comună care se află în apropierea oraşului Balş, Gheorghe Preda începe să cocheteze cu columbofilia din copilărie. Primii porumbei i-a achiziţionat la vârsta de 14 ani, în anul 1993, şi a concurat cu porumbeii voiajori începând cu anul 1994 până în prezent, fără întrerupere. Foarte mulţi ani a zburat un lot foarte mic de porumbei
Etapele de fond ale sezonului 2022 au debutat şi în provincia de Vest a ţării, unde Aradul şi Timişul şi-au măsurat forţele la etapa Jihlava, iar împreună au aliniat la start 12.299 de porumbei. Cel mai rapid porumbel al etapei a fost pasărea cu seria 0407360-2020 a crescătorilor Tîrşinaru şi Fiii (foto dreapta), din localitatea Lovrin, Timiş, care a parcurs cei 542,5 km a
Columbofil cu ştate vechi, Iulian Duică activează oficial în sportul columbofil din anul 2009, dar columbofilia o are adânc cultivată în piept prin moştenirea lăsată din tată în fiu. Constantin Duică, tatăl său, concura cu succes porumbeii voiajori încă din anii 1970. Practic, Iulian a crescut de mic printre porumbeii de curse. Cariera columbofilă a lui Iulian Duică, plină de succe
În România, tandemul Simion Emil & Stelian Dumitran nu mai are nevoie de nici o prezentare, ei formează echipa perfectă în materie de etape scurte. Acest tandem de mare succes rezonează foarte des cu performanţa columbofilă. De departe, când vorbim de categoriile Viteză şi Demifond, în clasamentele porumbeilor sau ale crescătorilor, cei doi crescători din Bucureşti sunt printre cei mai buni competitori
Se spune ca fiecare om se naşte cu un talent, pe care, dacă şi-l va descoperi, va excela în acel domeniu. Este şi cazul lui Bogdan Ciobanu, care s-a născut într-o gospodarie plină de porumbei, iar, din fragedă pruncie, urmărea prin rosturile de la gardurile vecinilor, din satul natal, comportamentul tuturor porumbeilor pe care aceştia îi deţineau la acea vreme. Când a crescut, pentru o
Columbofil din Caracal, judeţul Olt, Liviu Vieru începe columbofilia în anul 2009 alături de multiplul campion şi experimentatul Ion Stancu, de la care îşi achiziţionează primii pui de porumbei voiajori. Tot împreună cu Ion Stancu merge în toamna lui 2009 în localitatea Simeria, unde îşi avea sediul reprezentanţii Staţiunii Natural, de unde achiziţionează 14 porumbei din linii ca: Gaby Vande
Unul dintre cei mai titraţi columbofili români, Daniel Pîslă este o prezenţă nelipsită din topurile naţionale de peste un deceniu. Membru al Asociaţiei Caraş-Severin, crescătorul reşiţean este, de asemenea, un veritabil ambasador al sportului columbofil românesc, porumbeii săi fiind la mare căutare, nu doar în ţară, dar şi peste hotare. La fel ca mulţi alţii, pasiunea lui Daniel Pîslă pentru
Ca în mai toate sporturile, există câţiva campioni care, graţie performanţelor obţinute de-a lungul carierei, nu mai au nevoie de nicio prezentare. Unul dintre ei este, cu siguranţă, şi George Vochin, un crescător absolut emblematic nu numai pentru regiunea Oltenia, ci pentru întreaga suflare columbofilă românească. Un talent nativ, George Vochin activează în cadrul Asociaţiei Columbofile Dolj &bd
În premieră pentru columbofilia românească, firma SC Topigeon SRL, unic importator al sistemelor de cronometrare TOPIGEON, a reuşit să încheie un contract de colaborare cu Banca Transilvania pentru ca, începând de astăzi, columbofilii români să achiziţioneze sistemele taiwaneze în rate. „După o negociere de două săptămâni, sunt în măsură să comunic că am reuşit să obţ
Se apropie noul sezon competiţional, iar columbofilii români care doresc să se alăture Uniunii Federaţiilor Columbofile din România primesc acum o veste extraordinară. La un preţ promoţional, aceştia pot schimba ceasurile chinezeşti Fv2, neomologate la noi în ţară, cu un pachet complet Topigeon V8 sau Benzing G2 Plus. Cu ceasuri Fv2, în România, nu se poate concura decât în cadrul UCP, asta
Barcelona este cursa pe care o urmăreşte toata lumea şi bijuteria fanilor de maraton. Atunci când intrebi jucatorii de maraton care este cursa pe care doresc să o câştige, raspunsul este este clasicul Barcelona. Fraţii Boonen au cucerit această cursă chiar în sezonul trecut. Fraţii, Wil şi Johan, împart împreună crescatoria de reproducţie, dar zboară cu două echipe diferite concurate sub n
Unul dintre cei mai experimentaţi columbofili din ţară, cu o carieră de peste 40 de ani în practicarea acestui frumos sport, Ion Stancu este un nume de referinţă nu numai printre crescătorii din zona Olteniei, ci din întreaga ţară. Rezultatele obţinute de porumbeii săi în ultimii ani vorbesc de la sine în ceea ce priveşte calitatea familiei de porumbei pe care o cultivă, iar talentul

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.