+04 0725 928 653
     

Liviu Plăvițu, specialistul zborurilor cu puii

 

 

        La nivel național Liviu Plăvițu este un nume mai mult decât cunoscut. Multiplu campion național și olimpic, columbofilul mehedințean este unul dintre cei mai ambițioși crescători de porumbei din România, dornic mereu de performanță și de a deveni din ce în ce mai bun. În același timp în cei 15 ani de activitate columbofilă, Liviu Plăvițu a devenit un adevărat specialist al zborurilor cu puii, fiind probabil columbofilul român cu cele mai multe trofee naționale câștigate în campionatul național la categoria „Pui”.

        Liviu Plăvițu din Drobeta Turnu-Severin, Mehedinți a debutat în competițiile columbofile în anul 2013, în sezonul dedicat puilor. A avut parte de un debut mai mult decât uimitor câștigând chiar în acea toamnă primele sale două trofee naționale : 1 Național General Pui și 3 Național General Pui.

 

 

Alte 18 trofee naționale câștigate cu puii

        După acest prim sezon prestația lui Liviu Plăvițu a continuat în aceeași manieră și, mai mult decât atât, trofeele sale naționale s-au înmulțit. Astfel chiar în sezonul următor, 2014, columbofilul mehedințean a reușit să câștige alte trei locuri de 1 Național, la categoriile F, Demifond și General. În 2017 s-au adăugat alte două cupe naționale, 1 și 3 Național General Pui, pentru ca în 2019 Liviu Plăvițu să urce din nou pe podiumul național, ocupând locurile 3 Național la categoriile Viteză Pui și Crescător Pui.

        În sezonul 2020, Liviu Plăvițu a fost vicecampion național la categoria Crescători Pui Palmares și tot vicecampion național a fost și în 2021, la categoria As Speed Pui.

 

 

În 2022 și 2023, Liviu Plăvițu domină categoric campionatul național

       Deși a avut un parcurs impresionat și până acum, trebuie evidențiat că, de departe, cele mai bune sezoane ale lui Liviu Plăvițu în campionatul național al puilor au fost, de fapt, ultimele două, adică 2022 și 2023. În 2022, acesta a dominat pur și simplu categoria Crescător Pui, fiind campion național la toate cele trei secțiuni ale acesteia. În 2023, povestea s-a repetat, Liviu Plăvițu fiind din nou vicecampion național la Crescători Pui și campion național la Crescători Pui Palmares și Crescători Pui Palmares 3 ani.

        Dar acestea nu au fost toate trofeele naționale din sezonul 2023. Tot Liviu Plăvițu este campion național și al categoriei General Pui, iar la Demifond Pui ocupă locurile 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 9 Național.

       Toate aceste rezultate confirmă, mai bine decât orice că Liviu Plăvițu stăpânește extraordinar metodele actuale de a concura cu porumbeii la cel mai înalt nivel încă din primele luni de viață ale acestora.

        Chiar în aceste momente, pe site-ul www.voiajor.net se desfășoară o licitație cu 10 pui oferiți de către Liviu Plăvițu. Link licitație:

https://www.voiajor.net/licitatii/licita--ie-de-top---pl--vi--u-liviu---mehedin--i-1161

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.