+04 0725 928 653
     

Iată câștigătorii etapei Medynai Național 2025

Pentru al treilea sezon consecutiv, județele Brăila, Galați, Vrancea, Buzău, Călărași, Ialomița, Tulcea și Constanța formează provincia columbofilă Sud-Est, cu propriile protocoale și etape naționale. Astfel, unul dintre cele mai importante concursuri din această zonă a țării este Medynai Național, a cărui ediție de anul acesta s-a desfășurat începând cu 12 iulie.

Între 950 și 1150 km au avut de zburat porumbeii columbofililor care au participat la etapa Medynai Național 2025, localitatea de lansare fiind în Lituania. Etapa s-a desfășurat în condiții excelente datorită implicării membrilor Filialei Buzău, în calitate de organizatori, cu participarea a 391 de columbofili din județele amintite, care au îmbarcat un numeric total de 5.330 porumbei. Aceștia au fost eliberați la ora 06:00.

Dumitru Neghină, la distanța de 1151 km, a câștigat concursul

Câțiva porumbei au sosit încă din seara primei zile de concurs, dar având în vedere numericul mare de porumbei și distanțele lungi, plus timpul de neutralizare și capacitatea unor porumbei de a zbura chiar și pe timpul nopții, era de așteptat ca varianta finală a clasamentului să se contureze abia a doua zi de concurs.  Unele sosiri înregistrate pe timpul nopții au oferit primele indicii în acest sens, astfel că nu a trecut mult timp până când clasamentul s-a schimbat. Între porumbeii care au ocupat primul loc s-a poziționat și femela concurată de columbofilul Dumitru Neghină, din localitatea Cobadin, județul Constanța. Având seria RO-2023-0459416, aceasta a sosit la ora 05:09:48, deci în timpul de neutralizare, și a ocupat primul loc în clasamentul provizoriu, performanță care a devenit și oficială, întrucât niciun alt porumbel nu a reușit să o mai devanseze.

A fost abia primul concurs de maraton al acestei super zburătoare, etapă la care a fost concurată la natural, având în momentul îmbarcării pui de aproximativ 12-13 zile.

Tandemul Roșca Ștefan & Cristinel obțin locul 1 în clasamentul crescătorilor

Tandemul „Roșca Ștefan & Cristinel” este format din tatăl Ștefan și fiul Cristinel Roșca, din localitatea Valea Nucului, județul Buzău. Angajând la Medynai Național, unde au avut distanța de 1002 km, o echipă de 25 de porumbei concurați la natural, cei doi columbofili au reușit să câștige locul 1 în clasamentul general al crescătorilor. Startul sosirilor a fost dat de femela RO-2023-1016969, sosită aproape de miezul nopții, la ora 23:54:46 (locul 20 pe concurs). Aceasta a fost urmată de o altă femelă, cu seria RO-2023-0515384, sosită și ea tot în timpul de neutralizare, la ora 02:22:12. Nominalizată și la echipă, cea de-a doua femelă sosită în crescătoria tandemului a ocupat locul 21 pe lansare. Al treilea porumbel, tot o femelă și tot de la echipă, a sosit la ora 05:23:39, clasându-se pe locul 50 pe concurs. Cu aceste sosiri, cei doi porumbei de echipă au acumulat un coeficient total de 13,31 puncte de penalizare.

Clasamente județene

Dintre cele opt filiale participante la concursul Medynai Național 2025, doar Constanța, Vrancea, Buzău și Galați au îndeplinit criteriile de clasificare la nivel județean. Câștigători la nivelul acestor filiale au fost următorii columbofili:

Constanța (462 porumbei și 50 crescători)

Loc 1 porumbei: Dumitru Neghină

Loc 1 crescători: Ion Predoi

 

Vrancea (1.226 porumbei și 86 crescători)

Loc 1 porumbei: Sergiu-Lucian Mitrașcu

Loc 1 crescători: Flavius Andronic

 

Buzău (1.087 porumbei și 102 crescători)

Loc 1 porumbei: Iulian Burlacu

Loc 1 crescători: Roșca Ștefan & Cristinel

 

Galați (1.036 porumbei și 78 columbofili)

Loc 1 porumbei: Gabi Patilea

Loc 1 crescători: Nicolae-Liviu Iacob.

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.