
Chiar dacă Filiala Satu Mare nu depășește pragul de 100 de crescători activi, aceasta continuă să fie una dintre cele mai redutabile forțe ale columbofiliei românești, mai ales atunci când vorbim despre categoriile de o zi. Sezonul 2025 a adus însă o confirmare clară și la Demifond, acolo unde columbofilii sătmăreni au dominat categoric clasamentele naționale.
La categoria Demifond Tineret, rezultatele sunt de-a dreptul impresionante: primele patru locuri naționale sunt ocupate de crescători din Satu Mare, iar nu mai puțin de opt porumbei din această filială se regăsesc în Top 10 național. Mai mult, podiumul categoriei As Demifond Tineret este, la rândul său, integral sătmărean. Un sezon de referință, care merită analizat în detaliu, începând cu campionul categoriei Demifond Tineret.
Ovidiu Pop urcă rapid de la topul județean la cel național
Primul loc național îi revine lui Ovidiu Pop, un crescător aflat încă la început de drum, dar care a demonstrat într-un timp foarte scurt că are mentalitatea unui adevărat competitor. Indiferent dacă porumbeii săi sunt angajați la viteză, demifond, fond sau maraton, obiectivul este același: clasarea în top. Ascensiunea sa este una remarcabilă. În doar șase ani de columbofilie, după rezultate solide la nivel județean și provincial, sezonul 2025 i-a adus consacrarea la nivel național. Campionul categoriei Demifond Tineret este masculul RO-2024-0764437, care a încheiat norma cu doar 13,17 puncte de penalizare. Tânărul mascul a avut clasări de excepție la etapele de Acs (398 și 399 km), unde a ocupat locurile 2/2.543 porumbei și 5/4.994 porumbei, dar și la cele două etape de Gyor (426 și 413 km), cu poziții de 19/4.454 porumbei și 11/1.547 porumbei. Pe lângă rezultatele de demifond, porumbelul a confirmat constanța sa prin locul 2 județean As Viteză Tineret. „Este un mascul din seria a treia de pui, scos târziu, în iulie. Nu a concurat ca pui și nici nu a terminat complet năpârlirea, dar anul acesta a arătat un instinct extraordinar de sosire. Intra mereu primul în crescătorie, fie de la antrenamente, fie de la etape. Mama este o femelă de la Samuel Vlașin, foarte bună zburătoare la mine, iar tatăl provine de la Gabriel Robaș, din porumbei Cristi Kuzmik, cu sânge de campioni naționali. Am concurat porumbeii la văduvie, cu două antrenamente săptămânale, unul scurt și unul de aproximativ 70 km. Hrănirea a făcut-o cu mâncare de la Royal – Gaby Sport, Koopman și Energy de la Versele Laga”, a explicat Ovidiu Pop.

Familia Nagy – pasiune autentică pentru porumbei
Locul secund național este ocupat de Familia Nagy, titulatură sub care concurează Olimpiu Nagy, din Petin. De această dată, vorbim despre o tânără femelă care a zburat aceleași etape ca și campionul categoriei, acumulând 18,25 puncte de penalizare, diferența fiind făcută de câteva poziții în clasamente. La etapele de Acs (375 și 374 km), femela a ocupat locurile 3/4.994 porumbei și 9/1.931 porumbei, iar la Gyor (389 și 402 km) s-a clasat 6/1.119 porumbei și 34/4.454 porumbei. „Anul acesta a fost unul foarte bun pentru noi: locul 2 național Demifond Tineret și locul 3 național As Demifond Tineret, ambele obținute cu femele primite de la prietenul meu Robert Fekete din Sălaj. Eu concurez toate categoriile, inclusiv maratonul, dar din compartimente separate. Viteza, demifondul și fondul le-am zburat la văduvie, maratonul la natural. Pentru hrănire am folosit amestecuri de la Versele Laga, Animi’s și Royal, iar produsele de completare de la Rohnfried. În sezon am făcut unul sau două antrenamente săptămânale, de 30–40 km”, a precizat Olimpiu Nagy.

Tandemul Haidu B. + Robaș M. – constanță și performanță la Demifond
Sezonul 2025 a fost unul de excepție și pentru tandemul Haidu Balasz + Robaș Mircea, din Seini. Prezenți în numeroase clasamente naționale, aceștia ocupă locurile 3 și 4 național la categoria Demifond Tineret. Locul 3 național îi revine masculului RO-2024-0764717, cu 20,61 puncte de penalizare, porumbel care este, totodată, campion național As Demifond Tineret. Masculul a clasat trei etape de peste 400 km și una de 399 km, cu următoarele rezultate: 6/2.543, 9/1.080, 21/4.454 și 26/4.994 porumbei. „Este un porumbel cu o poveste specială. Ca pui a zburat puțin, apoi a intrat la un prieten, lucru care, cred eu, l-a ajutat enorm. Ca yearling a început sezonul excelent, fiind constant printre primii sosiți. Pe lângă titlurile individuale, a fost un porumbel de bază al echipei, contribuind decisiv la câștigarea trofeului național Demifond Crescători. Provine dintr-un mascul de la Nagy Samuel, original Pinter Ferenc, și o femelă de la Istvan Bartoș, nepoată a celebrului Blizzard – locul 1 As KBDB 2021”, a concluzionat Haidu Balasz.

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.