+04 0725 928 653
     

Licitație de Top - Bartos Istvan - Covasna

Mă numesc Bartos Istvan și sunt din localitatea Catalina, județul Covasna. Concurez cu porumbeii în mod serios din 2019, dar și înainte, deși fără prea mari realizări la nivel provincial sau național. În perioada 2017-2018, am lucrat la domnul Cosmin Olteanu, împreună cu Horvath Karoly. Acolo am învățat cu adevărat esența columbofiliei și nu numai. Am adus de acolo porumbei care se află în momentul actual la baza crescătoriei, dar începând cu 2019 am investit masiv și în porumbei aduși din străinătate.

În 2023 am început o colaborare cu un prieten belgian pe nume Dominique Velghe și am reușit să dezvolt una dintre cele mai remarcabile crescătorii de reproducție din estul Europei pentru categoriile viteză, demifond și general.

Momentan, dețin în jur de 20-25 de porumbei care sunt fii/frați cu campionii și locurile 1 Naționale în Belgia, inclusiv pe cel mai bun porumbel belgian la categoria H în 2020 (NINA - Orig. Schroeven-Hermans).

Printre aceștia se numără pui din Blizzard King Kittel (Pierre Beyl/Flanders Collection) și pui/frați ai unor campioni precum BEST KITTEL II, BLUE BEST KITTEL, JUNIOR, DANIEL, SHAKIRA (Dehon-Demonseau/Pipa/Breeding). De asemenea, am porumbei originali de la Dirk Van den Bulck (frați/fii cu campionii), frați ai OLYMPIC RICO (Vrancken-Berden) și OLYMPIC ILIAS (Willy & Sandra Vrancken), precum și frați și fii ai campionilor VANRENTERGHEM BERNARD.

În colecția mea mai regăsim și porumbei originali de la Luc Vervoort, Rene Vervoort, Gustaaf Boeckmans, Sas-Van der Eycken. În total, dețin în jur de 30-40 de porumbei al căror linia genealogică se leagă de porumbei faimoși la nivel mondial.

În 2022, am reușit să mă clasific în top 10 Național la diferite categorii din două crescătorii, datorită colaborării începute la Arad cu VIOREL SLANICEANU, unde am obținut rezultate foarte bune deja cu puii. Pe provincia Transilvania, în 2022, am avut cea mai bună crescătorie la categoria general, câștigând 9 trofee!

La tandem, am reușit să ocupăm primele două poziții provinciale la viteză pui și locul 1 la crescători pui!

În 2023, sper să câștig Cupe Naționale din ambele crescătorii!Mă numesc Bartos Istvan și sunt din localitatea Catalina, județul Covasna. Concurez cu porumbeii în mod serios din 2019, dar și înainte, deși fără prea mari realizări la nivel provincial sau național. În perioada 2017-2018, am lucrat la domnul Cosmin Olteanu, împreună cu Horvath Karoly. Acolo am învățat cu adevărat esența columbofiliei și nu numai. Am adus de acolo porumbei care se află în momentul actual la baza crescătoriei, dar începând cu 2019 am investit masiv și în porumbei aduși din străinătate.

În 2023 am început o colaborare cu un prieten belgian pe nume Dominique Velghe și am reușit să dezvolt una dintre cele mai remarcabile crescătorii de reproducție din estul Europei pentru categoriile viteză, demifond și general.

Momentan, dețin în jur de 20-25 de porumbei care sunt fii/frați cu campionii și locurile 1 Naționale în Belgia, inclusiv pe cel mai bun porumbel belgian la categoria H în 2020 (NINA - Orig. Schroeven-Hermans).

Printre aceștia se numără pui din Blizzard King Kittel (Pierre Beyl/Flanders Collection) și pui/frați ai unor campioni precum BEST KITTEL II, BLUE BEST KITTEL, JUNIOR, DANIEL, SHAKIRA (Dehon-Demonseau/Pipa/Breeding). De asemenea, am porumbei originali de la Dirk Van den Bulck (frați/fii cu campionii), frați ai OLYMPIC RICO (Vrancken-Berden) și OLYMPIC ILIAS (Willy & Sandra Vrancken), precum și frați și fii ai campionilor VANRENTERGHEM BERNARD.

În colecția mea mai regăsim și porumbei originali de la Luc Vervoort, Rene Vervoort, Gustaaf Boeckmans, Sas-Van der Eycken. În total, dețin în jur de 30-40 de porumbei al căror linia genealogică se leagă de porumbei faimoși la nivel mondial.

În 2022, am reușit să mă clasific în top 10 Național la diferite categorii din două crescătorii, datorită colaborării începute la Arad cu VIOREL SLANICEANU, unde am obținut rezultate foarte bune deja cu puii. Pe provincia Transilvania, în 2022, am avut cea mai bună crescătorie la categoria general, câștigând 9 trofee!

La tandem, am reușit să ocupăm primele două poziții provinciale la viteză pui și locul 1 la crescători pui!

În 2023, sper să câștig Cupe Naționale din ambele crescătorii!

SEXUL PUILOR NU ESTE GARANTAT 100%!

ATENȚIE!!!!

PORUMBEII VOR FI LIVRAȚI DOAR DUPA CE VOR FI ACHITAȚI ÎN URMĂTORUL CONT BANCAR:

Voiajorulnet Impex SRL
CUI 44997978 INEU
str. ȘTEFAN CEL MARE nr. 24 Jud. Arad
Cont Lei: RO50BTRLRONCRT0CE8750901
Cont Euro: RO94BTRLEURCRT0CE8750901
DESCHISE LA BANCA TRANSILVANIA.

 

Transportul în țară este asigurat de următorii:
1. Chirițescu Dragoș - 0740.057.215
2. Tuleș Ialcin - 0722.451.669
3. Nini Enăchescu - 0720.668.332
4. Manole Adrian - 0765.200.629
5. Luca Răzvan - 0723.137.787
6. Bedeleanu Domenic - 0751.501.894

Transportul din străinătate este asigurat de:
1. Chirițescu Dragos - 0740.057.215
2. 
Luca Răzvan - 0723.137.787

Costul transportului atât în țară, cât și din străinătate, se va achita direct la transportatori. 

Tarife Transport:

Transport Extern Europa - România: 200 Ron / porumbeleste transportul din afara României până în reședința de județ.

Transport la domiciliu: 250 Ron / porumbel

Transport pe teritoriul României: 75 Ron / porumbel

Transport Extern România - Europa: prețul se stabilește direct cu transportatorul.

 

Porumbeii se livrează doar în reședință de județ, exceptând situațiile când domiciliul cumpărătorului este la o distanță mai mare de 25 km față de punctul comun ales pentru întâlnire.
În această situație, curierul recalculează și organizează livrarea în aria de 25 km.
Puncte pentru întâlnire: 
- parcare de supermarket
- parcare de benzinărie

Sunt excluse întâlnirile pe marginea carosabilă, sensuri giratorii, intersecții, etc.

Curierul are obligația de a anunța cumpărătorul cu o zi înainte de a face livrarea și cu 1,5 h - 2 h înainte de a ajunge la punctul de întâlnire.
La cerere și la prețul de 5 lei, se poate primi porumbelul în cutie de carton.
Porumbeii se livrează în 1-7 zile de la data COLECTĂRII pe teritoriul României, respectiv 1-10 zile pentru livrare in afara teritoriului României.
Program de lucru este între orele 07:00 - 23:00, de luni până duminică.

În această perioadă, porumbelul se consideră proprietatea curierului fiind direct răspunzător pentru bunăstarea lui. Porumbeii care nu corespund clinic (nu sunt sănătoși, slabi), curierul nu îi va ridica de la vânzător si va informa de urgență conducerea site-ului de licitație.  Porumbeii cu probleme din cauza curierului vor fi achitați de către acesta.

Curierul are obligația de a emite bon pentru contravaloarea transportului.

«
»

Frate 9 National AS

Mascul   RO-23-559284
anterior
urmator
1 € = 5.00 Lei
1500 Lei
 (Nyku)
300 €
Licitatia s-a incheiat.
Lista de Oferte
Nume:

Frate 9 National AS

Numar:
RO-23-559284
Sex:
Mascul
Crescator:
Bartos Istvan
Oferit de:
Bartos Istvan
Culoare:
Cuc
Culoare ochi:
Galben
Categorie:
Viteza, Demifond, General, Fond
Share
PDF

''~FRATE BUN LOC 9 NAT AS VITEZA PUI~

~SEMIFRATE LOC 6 NAT AS VITEZA TINERET~

 

TATA : ORIG.BARTOS ISTVAN

-FIU "PITBULL" x SORA "DIAMANT"

-REPRODUCATOR DE TOP NATIONAL!!!

-TATA LUI :

RO 2022-595025

-LOC 6 NAT AS VITEZA TINERET 2023

RO 2023-559021

-LOC 9 NAT AS VITEZA PUI 2023

 

MAMA : ORIG. OLTEANU COSMIN

-SEMISORA "484"

-NEPOATA "GOEDE DIKKE"

-REPRODUCATOARE DE TOP, DOAR IN 2023 MAMA SI BUNICA LA :

LOC 9 NAT AS VITEZA PUI

LOC 8 PROVINCIA TRANSILVANIA (LOC 1 JUD BV) AS VITEZA TINERET

LOC 2 DEMIFOND MATURI JUD COVASNA

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.