+04 0725 928 653
     

Petre Ungureanu și tandemul Slăniceanu&Bartoș, așii categoriei Viteză Tineret 2025

În plan competițional, categoriile As sunt cele care generează întotdeauna emoții speciale și efort aparte. Acest lucru se explică prin faptul că porumbeii ași trebuie să concureze fără nicio greșeală, întrucât normele categoriilor As ale Campionatului Național, indiferent de distanță, se realizează exclusiv prin participarea și clasarea tuturor etapelor programate pentru acea categorie. Absența unei „variante de rezervă” face ca numărul normelor la categoriile As să fie mult mai redus comparativ cu celelalte categorii, situație valabilă și în cazul categoriei As Viteză Tineret, unde, în sezonul 2025, au fost omologate 287 de norme. Pentru a putea compara mai ușor dificultatea categoriei, amintim că la Viteză Tineret s-au ocupat toate cele 5.000 de locuri din Catalogul Național.

Potrivit Regulamentului columbofil în vigoare, filialele județene pot organiza, într-un sezon, cel mult opt concursuri de viteză, pe distanțe cuprinse între 100 și 400 km. Pentru îndeplinirea normei As Viteză, porumbeii sunt obligați să claseze toate cele opt etape. Gradul ridicat de dificultate face ca porumbeii clasați pe primele poziții naționale, în special cei din top 3, să poată fi considerați adevărați porumbei de excepție.

Petre Ungureanu își adjudecă locurile 1 și 2 național

După ce la categoria Viteză Tineret, columbofilul bucureștean Petre Ungureanu a ocupat locul 3 național, în sezonul 2025 acesta a reușit să „răstoarne” ierarhia la categoria As Viteză Tineret. Mai mult, crescătorul din Capitală a obținut atât titlul de campion, cât și pe cel de vicecampion național. Performanța este completată de un al treilea porumbel clasat pe locul 5 național, ceea ce înseamnă că Petre Ungureanu are trei exemplare în primii cinci la nivel național. Campionul național este un mascul cu seria RO-2024-0500399, frate de cuib cu femela clasată pe locul 3 național la Viteză Tineret. Acesta a acumulat un coeficient de 72,64 puncte de penalizare. Clasările au fost obținute exclusiv din clasamentele generale, iar la șapte dintre etape numărul porumbeilor angajați a depășit 5.000.

Pe poziția a doua s-a clasat un alt mascul, RO-2024-0711877, cu un coeficient de 79,17 puncte de penalizare.

„Campionul este frate bun cu femela de pe locul 3 național Viteză Tineret. Mama lor are origini Leideman pe linie maternă, fiind reprodusă direct din cunoscutul mascul «10800» al tandemului Cocoș Petrică – Mușat Robert. Tatăl provine dintr-un mascul de la tandemul Poenaru – Călin, fiu din porumbei olimpici, și o femelă de la Paul Porumbescu, fiică din olimpica «215». Cel de-al doilea porumbel are 75% origini Gust Cristiaens și 25% Vandenheede, fiind reprodus din doi porumbei de la tandemul Petrică Cocoș – Robert Mușat. Masculul clasat pe locul 5 național, și el un porumbel foarte valoros, a fost reprodus de Paul Porumbescu; tatăl este de la George Tîlvâc, rudă cu un porumbel olimpic, iar mama provine de la Vasile Daju, din Sibiu, fiică din celebrul «Klitschko» și soră de tată cu olimpicul lui Dragoș Chirițescu”, a precizat Petre Ungureanu.

Slăniceanu & Bartoș, din nou pe podiumul național

Prezenți în mod constant pe podiumul național începând cu sezonul 2021, când au ocupat locul 3 în lotul olimpic la categoria G-Tineret, Viorel Slăniceanu și István Bartoș, din Arad, confirmă și în 2025. Tandemul arădean a obținut locul 3 național As Viteză Tineret cu masculul RO-2024-0054061, nepot primului lor zburător de top, „Olimpic Ineu”, porumbel clasat pe locul 3 național G-Tineret în 2021.

Noul star al crescătoriei celor doi columbofili, a căror colaborare a început în 2022, a încheiat sezonul cu un coeficient de 82,57 puncte de penalizare.

„Concurăm exclusiv cu masculi văduvi, pe care încercăm să îi pregătim cât mai bine. Am început sezonul cu 42 de exemplare și, per ansamblu, a fost un an reușit, cu noi rezultate naționale care ne bucură. Este important că porumbelul clasat pe locul 3 național este nepotul lui «Olimpic Ineu», care a mai produs și femela de pe locul 3 național Viteză Tineret în 2023. Folosim hrană Animi’s și suplimente Flanders Finest, iar atunci când considerăm necesar, masculii sunt trimiși la antrenamente de aproximativ 45 km”, a declarat Viorel Slăniceanu.

 

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.