+04 0725 928 653
     

Noii câștigători ai Trofeelor Carol I și Ferdinand I 2025

În columbofilia românească, puține norme solicită o rezistență și o constanță mai mari decât As Național și As Național Crescători. Ambele categorii combină etape din toate tipurile de distanță și cer performanțe deosebite atât porumbeilor, cât și crescătorilor.

Pentru As Național, porumbelul trebuie să claseze  10 etape, dintre care trei de maraton, totalizând minimum 5.000 km. În oglindă, categoria As Național Crescători presupune același număr de etape, dintre care trei obligatoriu din categoria Maraton/Extrem, iar distanța cumulată trebuie să treacă de 5.000 km. Dificultatea acestor norme justifică prestigiul lor. Tocmai de aceea, câștigătorii locului 1 Național sunt onorați și cu două distincții speciale, oferite cu acordul Casei Regale a României: Trofeul Carol I, acordat porumbelului campion la As Național Maturi, desemnat totodată Porumbelul Anului, și Trofeul Ferdinand I, decernat crescătorului cu cel mai mic punctaj la As Național Crescători, devenind Crescătorul Anului.

Frații Lazăr – doi ani consecutivi în vârful columbofiliei

Frații Marcel și Iulian Lazăr, din Fetești (Suceava), scriu istorie. Pentru al doilea an consecutiv, reușesc să câștige Trofeul Carol I, o performanță rar întâlnită. Campionul ediției 2025 este masculul RO-2022-1300004, care a strâns în cele 10 etape 5.529 km și un coeficient total de 739,23 puncte de penalizare.

La nivel județean, porumbelul lor este singurul care a reușit să îndeplinească această normă extrem de grea, iar în catalogul național este urmat de un singur competitor, ceea ce subliniază dificultatea categoriei.

Frații Lazăr concurează în tandem din 2013, având o preferință clară pentru categoria As Fond, unde pregătesc anual un lot de 50–60 de porumbei, concurați la văduvie. Reproducția este un capitol tratat cu maximă seriozitate: peste 80% dintre porumbeii de matcă sunt crescuți și selecționați de ei. Campionul actual, „Hector”, este nepotul lui „Huracan”, câștigătorul aceleiași categorii în 2024. Tatăl lui „Hector” provine din crescătoria lui Ionuț Gagea, completând astfel o linie genetică de excepție.

Oliviu Râmneanțu – sezon perfect și Trofeul Ferdinand I

În 2025, Oliviu Râmneanțu (Topolovățu Mic, județul Timiș) a trăit cel mai bun sezon al carierei sale columbofile, începută în 2015. Interesul său egal pentru toate categoriile de distanță a fost arma secretă în lupta pentru Trofeul Național Ferdinand I, câștigat cu un punctaj remarcabil: 219,52 puncte de penalizare. Performanțele sale nu se opresc aici: Locul 3 Național – Viteză Crescători și Locul 3 Național – Viteză Maturi sunt alte două trofee naționale câștigate de columbofilul din Timiș în 2025.

O privire atentă asupra celor 10 etape centralizate pentru normă arată o constanță impresionantă: patru locuri 1, două locuri 2, trei locuri 3, iar cea mai slabă clasare este un loc 6 – un palmares care vorbește de la sine despre selecția și pregătirea lotului.

 Olimpiu Râmneanțu a intrat în sezon cu 52 de zburători, concurați la văduvie. Pentru etapele lungi, a mizat pe linii consacrate în Provincia Vest, în timp ce pentru viteză a apelat la nume mari ale columbofiliei europene: Koopman, Dirk Van Dyck și Jan Van den Pasch.

 

 

 

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.