
Categoria As Fond Maturi rămâne una dintre cele mai solicitante norme din Campionatul Național. Cinci etape de fond, coeficienți foarte mici și, mai ales, necesitatea unei forme stabile pe întreaga durată a sezonului. La acest nivel nu este suficientă o etapă excepțională; este nevoie de regularitate, recuperare rapidă și capacitatea de a repeta efortul la intervale de timp destul de scurte.
În sezonul 2025, norma categoriei As Fond a fost realizată de 240 de porumbei maturi, o cifră care reflectă atât interesul pentru această probă, cât mai ales dificultatea ei. Podiumul național are însă o particularitate demnă de remarcat: este ocupat integral de femele. Situația nu este una izolată, ci continuă o tendință observată și la alte categorii de rezistență, unde femelele, gestionate corect în sistem de văduvie, demonstrează o stabilitate impresionantă.
Campioana națională – RO-2023-0303342, concurată de Ion Lucian (Caraș-Severin)
Femela RO-2023-0303342 a încheiat sezonul 2025 în fruntea clasamentului național la As Fond Maturi, cu un total de 48,94 puncte de penalizare. Performanța ei nu se limitează însă la această categorie. În același sezon, a ocupat locul 3 Național Fond Maturi, a intrat în lotul olimpic național (locul 2) și în lotul național pentru World Best Pigeon. De asemenea, a punctat consistent la Palmares, clasându-se pe locul 5 Național Viteză și 8 Național General. Parcursul ei competițional arată clar că vorbim despre despre un porumbel complet. În sezonul anterior, la vârsta de doar un an, devenea campioană județeană la Viteză și General, ocupând și locul 3 Provincial General. În sezonul actual a clasat 12 concursuri, dintre care cele cinci etape de fond cu lansare din Blucina (Cehia – 559 km). Regularitatea clasărilor a fost cheia succesului său.
Ion Lucian abordează categoriile de General cu aproximativ 80 de văduvi. Sistemul aplicat este unul bine structurat: porumbeii cresc câte un pui înainte de sezon, iar cu o săptămână înainte de primul concurs sunt trecuți la văduvie. Între etape sunt efectuate unul sau două antrenamente de aproximativ 70 km, suficiente pentru menținerea orientării și a formei. Campioana provine din porumbei originali Pîslă Daniel.

Eugen Stoica (Arad) și vicecampioana națională RO-2022-3000429
Dacă există un columbofil care și-a construit reputația pe categoriile Fond și As Fond în ultimii ani, acela este Eugen Stoica. Sezonul 2025 nu face excepție. Acesta confirmă și în acest ultim sezon statutul de campion, cu ajutorul femelei RO-2022-3000429, care devine dublă vicecampioană națională, la As Fond Maturi și As Fond Palmares 2 Ani. La As Fond Maturi, a acumulat 55,03 puncte de penalizare, clasând patru etape de 610 km și una de 550 km. Volumul de kilometri realizați este cel mai mare dintre porumbeii de pe podium, ceea ce evidențiază o capacitate de rezistență superioară și o adaptare excelentă la distanțe lungi. Performanța nu este întâmplătoare. Femela face parte dintr-o familie deja consolidată, fiind semisoră cu „Magic Man”, vicecampion național Fond Palmares 3 Ani 2023 și înrudită cu mulți porumbei de podium național.
Lotul de zbor al lui Eugen Stoica cuprinde 60–70 de porumbei, concurați la văduvie tot sezonul. Împerecherea are loc în jurul datei de 15 martie, iar forma este construită progresiv. Antrenamentul de acasă este esențial: o oră dimineața și o oră seara. Antrenamentele intermediare, de 35–40 km, sunt realizate în funcție de forma porumbeilor și condițiile meteo. Nutriția este atent gestionată, porumbeii fiind hrăniți cu amestecuri Versele Laga și Beyers.
Pe lângă performanțele individuale ale acestei femele, Eugen Stoica a obținut în 2025 și două trofee naționale la Crescători: locul 1 Național As Național Crescători Palmares 3 Ani și locul 3 Național Fond Crescători.

Locul 3 Național, ocupat de Florin Toader și RO-2023-0956634
Florin Toader a decis în 2025 să concureze exclusiv pe ruta Bulgaria–Grecia, renunțând la participarea și pe ruta Polonia. Alegerea s-a dovedit inspirată, crescătorul din Prahova obținând mai multe clasări naționale importante, inclusiv locul 3 Național As Fond Maturi. Femela RO-2023-0956634 i-a adus acest rezultat, după ce a realizat un punctaj de 66,21 penalizare în cele cinci etape de fond cu lansare din Askos (Grecia – 555 km), o rută care solicită suplimentar orientarea și capacitatea de efort.
Sistemul aplicat este diferit față de ceilalți competitori de pe podium. Porumbeii nu sunt duși la antrenamente cu mașina, pregătirea realizându-se exclusiv prin zbor în jurul crescătoriei, 30–40 de minute, dimineața și seara. Hrănirea se bazează pe mixuri Aidi (1, 2, 3 și Energy), iar pregătirea include produse Versele Laga, Rohnfried și CEST Pharma.
Din punct de vedere genetic, femela este rezultatul unei încrucișări între un mascul original Martin Krieg și o femelă originală Familia Herbots.

La final, am putea spune că sezonul 2025 confirmă faptul că succesul, cel puțin la categoria As Fond, nu este rezultatul unei singure etape reușite, ci al unei construcții solide, de la matcă și sistem de joc până la gestionarea formei și recuperării pe parcursul întregului sezon competițional.
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.