
La maraton, nu există rețete universale. Există însă porumbei de excepție și crescători care știu să le găsească metoda potrivită, să le dozeze efortul și să le ofere motivația și pregătirea necesare pentru a reveni acasă după sute sau chiar peste o mie de kilometri. Sezonul 2026 ne-a oferit câteva exemple spectaculoase, iar poveștile câștigătorilor de la Atena, Birzai și Berlin demonstrează cât de diferite pot fi drumurile către aceeași performanță.
Un lucru este, însă, evident după analizarea acestor rezultate: campionii nu zboară după aceeași rețetă. Unii sunt jucați la văduvie, alții la natural, unii pe ouă, alții pe pui, iar pregătirea diferă de la un crescător la altul. Ceea ce au în comun este capacitatea de a adapta metoda la porumbel și la concursul pentru care acesta este pregătit.
Când motivația vine din cuib – Mădălin Riza și „KO”
Poate că nicăieri această idee nu este mai bine ilustrată decât la Atena Național 2026, o etapă în care 7.136 de porumbei au fost puși în fața unei distanțe de peste 700 de kilometri și a unor condiții care au făcut ca niciun porumbel să nu reușească să ajungă în prima zi. Cursa a fost câștigată de masculul RO-24-0695087, concurat de Mădălin Riza, după un zbor de 777 de kilometri și o viteză medie de 844,52 m/min. Pentru „KO”, cheia pare să fi fost legătura cu propriul cuib. Mădălin Riza, care în primele etape ale sezonului își concurează porumbeii la văduvie, trece la sistemul natural atunci când se apropie maratonul. Pentru Atena, masculul a fost angajat pe pui de aproximativ 8–10 zile, fiind, după cum îl descrie crescătorul, foarte atașat de cuib. Este o strategie în care motivația joacă un rol esențial. Într-o etapă dificilă, în care vitezele au fost reduse și întoarcerea în prima zi nu a fost posibilă, porumbelul avea nevoie nu doar de capacitate fizică, ci și de un motiv puternic pentru a continua și pentru a reveni la crescătorie în dimineața următoare. Pregătirea lui „KO” a fost, la rândul ei, una adaptată unui concurs de maraton. Riza a preferat antrenamente dese și scurte, efectuate dimineața, la prânz și seara, iar înaintea îmbarcării a trecut la o alimentație de încărcare. Rezultatul a fost victoria în clasamentul general.

Peste 1.000 de kilometri și zbor în noapte – „Blue Birzai” al lui Cristian Gagea
Dacă la Atena vorbim despre un porumbel care a confirmat valoarea naturalului într-un maraton dificil, câteva sute de kilometri mai la nord întâlnim un exemplu care duce rezistența la un alt nivel.
La Birzai Național 2026, 19.304 porumbei au fost lansați pentru o cursă de peste 1.000 de kilometri. După o zi întreagă de așteptare, primul porumbel a sosit în timpul nopții. Era masculul RO-24-0400021, „Blue Birzai”, concurat de Cristian Gagea. La 01:24:38, după 1.062,9 kilometri, acesta a revenit la crescătorie cu o viteză medie de 1.086,87 m/min și a ocupat locul 1. Este una dintre acele sosiri care ne obligă să privim altfel maratonul. Pentru că, după mai bine de o mie de kilometri, nu mai este suficient să fii rapid. Trebuie să poți continua să zbori atunci când efortul acumulat este uriaș, când temperatura și vântul își spun cuvântul și când ziua se transformă în noapte.
Cristian Gagea folosește de ani de zile văduvia, atât la masculi, cât și la femele. În ultimii ani a schimbat însă modul de motivare: porumbeii nu mai cresc un rând de pui, ci sunt împerecheați și lăsați să clocească ouă timp de 7–10 zile. Pentru Birzai, pregătirea a inclus antrenamente zilnice în jurul crescătoriei, iar în ultimele două zile înaintea îmbarcării au fost efectuate două-trei antrenamente cu mașina, la aproximativ 60 de kilometri. În cazul lui „Blue Birzai”, metoda nu poate fi separată de tipul de porumbel. Un asemenea rezultat presupune o combinație între rezistență, pregătire și capacitatea de a continua efortul pentru un număr foarte mare de ore. Văduvia este metoda aleasă de crescător, însă adevărata diferență este făcută de modul în care aceasta este aplicată și de calitatea porumbeilor asupra cărora este folosită.

Naturalul și selecția pentru Extrem – filozofia Fraților Liutic
Dacă Birzai ne-a arătat cât de departe poate merge un porumbel care continuă să zboare în timpul nopții, Berlin Internațional a oferit o altă demonstrație spectaculoasă a valorii porumbelului de Extrem.
La Berlin, unde au fost angajați 6.122 de porumbei și 974 de crescători din România, Kosovo și Albania, distanțele au ajuns până la aproximativ 1.200 de kilometri. Victoria a revenit unei femele a Fraților Liutic din Botoșani. RO-23-1030044 a parcurs 1.141 de kilometri și a fost constatată la 07:08:33, cu o viteză medie impresionantă de 1.281,51 m/min. În spatele acestei performanțe se află însă o filozofie construită de-a lungul anilor. Frații Liutic nu își propun să aibă porumbei buni la orice categorie. Ei spun foarte clar că își doresc porumbei capabili să concureze în zboruri grele, în jurul distanței de 1.100 de kilometri, cu sosiri târzii în prima zi sau în dimineața celei de-a doua zile.
Femela câștigătoare a fost concurată la natural, pe ouă de aproximativ o săptămână. Pentru crescători, acest rezultat reprezintă și o confirmare a selecției pe care au făcut-o în ultimii ani, în jurul unei familii de porumbei de Extrem cu o puternică bază Jan Aarden. Aici apare una dintre cele mai importante diferențe dintre un rezultat izolat și construirea unei adevărate familii de maraton. Frații Liutic nu urmăresc doar o metodă de motivare. Ei au construit în timp o familie de porumbei pe care o consideră potrivită pentru cursele lungi și dificile. Metoda la natural este parte din acest sistem, nu un element izolat.

Când naturalul devine strategie de echipă – Frații Ilea
Tot Berlinul ne oferă și exemplul Fraților Ilea, însă de această dată din perspectiva clasamentului crescătorilor. Cătălin și Răzvan Ilea au angajat 16 porumbei și au reușit să claseze 10, ocupând locul 1 la crescători. Primul lor porumbel a fost femela RO-24-2006544, care a sosit la 21:49:37, după 927 de kilometri, cu 1.138,61 m/min. A fost al doilea porumbel sosit în concurs și unul dintre foarte puținii care au reușit să termine cursa în prima zi. Dar adevărata forță a tandemului s-a văzut în dimineața următoare, când masculul RO-25-2003793, tot porumbel de echipă, a sosit la 06:23:58 și a ocupat locul 20 general.
În cazul Fraților Ilea, metoda este diferită de cea a lui Cristian Gagea, dar apropiată de filozofia Fraților Liutic. Ei concurează porumbeii la natural de la începutul până la sfârșitul sezonului, iar pentru Berlin cei doi porumbei de echipă au fost jucați pe pui de numai șapte zile. Pregătirea finală a constat în trei antrenamente de aproximativ 70 de kilometri în weekendul dinaintea concursului. Nu este o pregătire bazată pe kilometri foarte mulți înaintea unei etape de 900 de kilometri, ci una în care crescătorul urmărește să aducă porumbelul în forma potrivită și să-l trimită la concurs cu resursele necesare pentru cursa care urmează. Rezultatul confirmă această strategie. Zece porumbei clasați din 16 înseamnă 62,5%, iar clasările obținute la nivel județean, zonal și național arată că nu a fost vorba despre o singură sosire excepțională, ci despre un lot foarte bine pregătit.

Ouăle și momentul potrivit al motivației – Olarean Dumitru și Dănuț
Un alt exemplu interesant vine de la Olarean Dumitru și Dănuț, câștigătorii clasamentului crescătorilor la Birzai. Au angajat zece porumbei și au clasat șase, iar două dintre femelele de echipă au sosit foarte bine: prima la 06:34:38, pe locul 10 general, iar cea de-a doua la 07:46:45, pe locul 23. Și aici găsim văduvia la început de sezon, însă motivația pentru etapele de Extrem a fost făcută prin ouă. La etapa a doua de Extrem, porumbeii au fost pe ouă de 10–12 zile, iar la Birzai pe ouă de aproximativ șase zile.
Această schimbare de la o etapă la alta spune foarte mult despre modul în care un crescător își adaptează strategia. Nu există neapărat un tipar care să garanteze succesul. Există, mai degrabă, o încercare de a găsi starea în care porumbelul este suficient de motivat, dar și suficient de bine pregătit pentru efortul pe care îl are de făcut.

Văduvie la început, natural la maraton – strategia lui Florin Stancu
La Atena, Florin Stancu oferă un alt exemplu de adaptare. În primele etape ale sezonului concurează la văduvie, însă atunci când se apropie maratonul trece la sistemul la natural. La Atena, această schimbare i-a adus locul 1 la crescători, iar primul său porumbel a fost femela RO-24-0148315, clasată pe locul 2 la lansare (771 km) cu 833,43 m/min. A doua femelă de echipă a sosit aproximativ două ore mai târziu, iar împreună cele două au format cea mai bună echipă a concursului. Dacă privim această strategie alături de cea a Fraților Ilea, diferența este evidentă. Frații Ilea păstrează naturalul pe tot parcursul sezonului, în timp ce Florin Stancu folosește văduvia pentru primele categorii și schimbă sistemul atunci când se apropie maratonul. Nu este neapărat o contradicție. Dimpotrivă, cele două abordări duc la aceeași concluzie: sistemul trebuie să servească porumbelului și obiectivului competițional.

Nu există o metodă perfectă. Există metoda potrivită
Dacă privim toate aceste exemple unul lângă altul, devine evident că întrebarea „Care este cea mai bună metodă de zbor?” nu are un singur răspuns. Văduvia a produs un câștigător la peste 1.000 de kilometri la Birzai. Naturalul pe pui a produs victoria de la Atena și o clasare extraordinară la Berlin. Naturalul pe ouă a adus victoria internațională de la Berlin. Iar combinația dintre văduvie și jocul pe ouă a dus la o performanță de top la Birzai.
Așadar, diferența nu pare să fie făcută doar de sistem, ci de felul în care crescătorul îl adaptează porumbelului. Mai există însă un element comun, poate chiar mai important decât metoda de joc: selecția. Toți acești crescători vorbesc despre porumbei construiți pentru distanță. Familiile de porumbei sunt orientate către Maraton și Extrem, iar rezultatele nu sunt privite ca accidente. Frații Liutic au construit o familie pentru zboruri în jurul a 1.100 de kilometri. Frații Ilea au în lot familii consacrate pentru Maraton și Extrem. Cristian Gagea și-a format în timp o echipă specializată pe aceste concursuri. La Mădălin Riza și Florin Stancu vedem aceeași preocupare pentru adaptarea porumbelului la concursurile dificile.
De aceea, metoda de zbor trebuie privită ca ultima piesă dintr-un puzzle mult mai mare. Mai întâi trebuie să existe porumbelul capabil să ducă distanța. Apoi trebuie construită forma fizică. Urmează alimentația și recuperarea. Iar la final intervine motivația (pui, ouă sau partener) și momentul exact în care porumbelul este trimis în concurs.
În maraton, toate aceste elemente trebuie să se întâlnească într-o singură zi. În cele din urmă, poate aceasta este adevărata lecție a campionilor din 2026: nu există o metodă perfectă, ci o metodă potrivită pentru porumbelul potrivit.
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.