+04 0725 928 653
     

‘As 2020’, soluţia de criză pentru sezonul 2020

Din nefericire, criza provocată de COVID-19 la nivel global şi naţional pune în pericol organizarea Campionatului Columbofil al României. În speranţa că vom ieşi cu bine din această grea încercare, dar şi pentru a avea totuşi parte de concursuri cu porumbei în 2020, Comitetul Naţional Sportiv al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România a propus trei variante de desfăşurare a sezonului, în aceste condiţii speciale, prezentate în comunicatul de mai jos. Una dintre acestea este întocmirea unui alt plan de zbor, până la data de 15 aprilie, în condiţiile în care nu se va putea trece graniţa până la data de 11 iulie. În această situaţie, în 2020 se va putea realiza doar o categorie specială, denumită „As 2020”, formată din 10 etape. De asemenea, au fost luate mai multe decizii în legătură cu organizarea Clubului Gold. Toate măsurile au fost adoptate cu unanimitate prin vot on-line de către preşedinţii asociaţiilor din ţară şi sunt prezentate detaliat în rândurile următoare. 

Prezentele propuneri au fost votate şi de către Consiliul preşedinţilor în varianta electronica, după ce în în prealabil au fost prezentate în asociaţiile judeţene.

Termenul de finalizare a planului de zbor, Varianta „B” este 15 aprilie 2020.

Din cauza situaţiei la nivel global creata de fenomenul Coronavirus, vă rugăm să întocmiţi un al doilea plan de zbor, care să includă doar etape în interiorul României. Acesta este un plan de rezervă, iar măsurile de la punctele 1, 2, şi 3 se aplică doar în eventualitatea în care nu vom putea ieşi afară din ţară, pentru organizarea de concursuri columbofile.
Planul de zbor va conţine un număr de 12 etape, câte una pe fiecare weekend, urmând ca fiecare asociaţie să poată organiza etapa când doreşte.

Pentru a avea un campionat cât de cât echitabil, în condiţiile în care nu vom putea organiza concursuri columbofile peste graniţă, CNS dispune o singură categorie, denumită „As 2020”, formată din 10 etape, „porumbei maturi”, respectiv „1 an” şi aceiaşi categorie la „crescător”.

Calculul punctajului final pentru norma la aceasta categorie se va face cu minim 4 (patru) etape din clasamentul general, zonal sau judeţean.

Asociaţiile judeţene pot modifica orice etapă, oricând, pe parcursul sezonului, cu condiţia să nu depăşească numărul de 12 etape.

Pentru Olimpiada, FNCPR va premia şi categoriile care dau porumbei pentru lotul Olimpic. Fiecare asociaţie îşi va face planul în funcţie de obiectivele urmărite şi posibil de realizat.

Categorii olimpice:

Categoria A – Viteza Palmares 2 ani;
Categoria B – Demifond Palmares 2 ani;
Categoria C – Fond Palmares 2 ani;
Categoria D – General Palmares 2 ani;
Categoria E – Maraton Palmares 2 ani, dacă reuşim să ieşim afară din ţară;
Categoria F – Pui;
Categoria G – Tineret;
Categoria H – Maturi;

Propuneri referitoare la Clubul „GOLD” :

– dacă până în data de 15 iunie, nu se pot organiza concursuri columbofile, în afara ţării, competiţia „GOLD 2020” se va amâna pentru anul 2021, când se va concura cu inelele de 2019, cu porumbei în vârstă de 2 ani. Motivul propunerii este echitatea. Avem asociaţii care vor putea organiza concursuri la distante de 200 – 250 km în ţară şi altele care pot ajunge la 350 – 500 – 600 km, caz în care dacă am presupune că la 1 iulie am ieşi din ţară, asociaţiile care pot organiza concursuri pe distanţe mai mari, ar avea un avantaj net în pregătirea porumbeilor.

Totodată, competiţia „GOLD” presupune 5 etape de fond, iar eventuala ieşire din ţară, în iulie nu mai dă posibilitatea organizării unui număr de 5 etape. Indiferent de data la care se va ieşi din ţară (înainte de 15 iunie), CNS va propune asociaţiilor un plan de fond care să ofere şanse echitabile tuturor pentru această competiţie.

Scenarii propuse pentru Campionatul 2020 :

1. Se iese din ţară până la data de 15 iunie – caz în care se revine la campionatul regulat conform RNS în vigoare. Se modifică planurile de zbor în consecinţă.

2. Se iese din ţară în intervalul 16 iunie – 10 iulie – CNS propune o varianta de campionat care să includă cât mai multe categorii din actualul RNS, decizia urmând a fi validată de CD şi ulterior de către Consiliul Preşedinţilor. Se modifică planurile de zbor în consecinţă.

3. Se iese din ţară după data de 11 iulie – caz în care se rămâne pe varianta de Campionat propusă în acest document la punctul 1. Se pot modifica planurile de zbor şi adăuga etape dublate cu acordul CNS, fără a depăşi numărul de 12 etape.

Îmbarcarea porumbeilor – Condiţii speciale

Membrii comisiilor de îmbarcare vor purta obligatoriu, măşti şi mănuşi.

În spaţiile de îmbarcare închise este permis accesul unui singur columbofil la o comisie. Ceilalţi columbofili vor aştepta afară, la distanţă de 2 metri unul de celălalt, fără să fie permisa prezenta unui număr mai mare de 10 columbofili odată, în zona de îmbarcare.

În spaţiile deschise va fi permisă, pe lângă comisii, prezenţa a maxim 10 columbofili în zona de îmbarcare. Aceştia vor păstra între ei o distanţă de minim 2 metri.

În măsura posibilităţilor recomandăm ca şi columbofilii să poarte măşti în zona de îmbarcare.

Preşedinte CNS
Florin Bilan

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.