+04 0725 928 653
     

Olimpicii categoriei I, sezonul 2023

 Categoria I este categoria olimpică care se echivalează cu norma la categoria Fond (un an). Prin urmare, aceasta se realizează prin clasarea a trei etape de peste 500 km, putându-se centraliza chiar și concursuri de maraton. Este și cazul primilor doi porumbei din topul național al acestei categorii din sezonul 2023, ale căror etape cu care au realizat această normă au distanțe de maraton.  

Liviu Perijoc și „New Star”, campioni și la categoria I

 Suceveanul Liviu Perijoc a realizat în sezonul 2023 câteva rezultate de invidiat, în special la categoriile de distanță. „Autorul” acestora este masculul cu seria RO-2021-1088051, numit de proprietarul său „New Star”. În campionatul național al României, „New Star” este campion absolut la categoriile Extrem și As Extrem, care se realizează prin clasarea a două, respectiv trei etape de peste 900 km. Tot cu aceste trei etape, unde s-a clasat pe locul 1 din 10.806 porumbei (979 km), 4 din 10.734 porumbei (976 km) și 21 din 9.913 porumbei (972 km), a realizat și norma olimpică la categoria I, cu 4,80 puncte de penalizare.

 

Eugen Silivestru este vicecampionul

 Eugen Silivestru este un columbofil din Filiala Ialomița și, deși nu face parte din una dintre cele mai mari filiale din țară, rezultatele sale din ultimii ani sunt tot mai bune. După o serie de rezultate foarte bune la nivel național obținute în ultimii ani, în sezonul 2023 a reușit să se poziționeze pe locul al doilea, tot național, dar de data aceasta la categoria olimpică I. Olimpicul său este un mascul de doi ani, cu seria RO-2021-0308721, care a obținut un coeficient de 6,28 puncte de penalizare. Cu același punctaj, olimpicul lui Eugen Silivestru ocupă și locul 3 național la categoria Fond Maturi.

 

Marius Rudaru este al treilea olimpic al categoriei

 Cel de-al treilea porumbel olimpic al acestei categorii aparține lui Marius Rudaru, columbofil din Filiala București.  Este tot un mascul și tot de doi ani, cu seria RO-2021-2018109, penalizat cu 6,49 puncte. În campionatul național al României, la categoria Fond, acesta ocupă locul 5, iar dintre etapele cu care a reușit aceste rezultate de top merită să amintim locul 1 din 1.810 porumbei, obținut la distanța de 648 km.

 

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.