+04 0725 928 653
     

Florea Sorin, alături de FNCPR printr-o licitaţie de excepţie

Cum deja ne-a obişnuit încă de anul trecut, Florea Sorin vine din nou în ajutorul Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România. Fără doar şi poate cel mai important investitor în materie de porumbei din Europa, Florea Sorin îşi asumă din plin rolul de „ambasador” al sportului columbofil din România şi dă startul unei acţiuni menită să susţină eforturile financiare ale Federaţiei Naţionale Columbofile.


În cadrul unei licitaţii care se desfăşoară pe site-ul Federaţiei, Florea Sorin (foto stânga) pune la dispoziţia celor interesaţi 20 de pui din cei mai importanţi reproducători din volierele sale din capitală. Preţul de început al licitaţiei, de doar 300 ron/porumbel, este mai mult decât decent, mai ales dacă luăm în calcul porumbeii din care provin puii propuşi spre vânzare, dar şi rezultatele realizate de Team Florea Sorin în ultima perioadă. Absolut toţi banii adunaţi la finalizarea licitaţiei vor merge către Federaţie şi vor fi folosiţi „pentru dezvoltarea sportului columbofil în România, acţiuni caritabile şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale”, aşa cum se arată în descrierea licitaţiei. În afară de scopul direct al licitaţiei, la fel de importantă este şi posibilitatea oferită columbofililor români să achiziţioneze porumbei la care, în alte condiţii, accesul este destul de limitat. 

Majoritatea puilor provin din porumbei de la crescători ca Gerard Koopman, Gaby Vandenabeele, Marcel Sangers, Jan Hooymans şi alţii la fel de importanţi, nume mai mult decât celebre în lumea columbofilă. Astfel, prin intermediul acestei licitaţii, lotul de matcă poate fi întărit considerabil, iar efortul financiar va fi substanţial mai mic în comparaţie cu achiziţionarea porumbeilor direct de la crescătorii amintiţi. Ultimii doi ani sunt foarte potriviţi pentru a proba calitatea porumbeilor deţinuţi de Team Florea Sorin. Locul 1 Naţional la Mare Demifond obţinut în Belgia alături de Guy Van Der Auwera sau câştigarea campionatului de primăvară din Taiwan sunt două dintre cele mai importante rezultate de anul acesta, cărora li se adaugă şi alte prestaţii la fel de bune. Diferitele ţări în care concurează cu succes porumbeii reproduşi de Team Florea Sorin arată încă o dată valoarea şi calitatea genetică de care dispun şi scot în evidenţă faptul că se pliază atât pe concursurile de campionat, cât şi pe cursele de columbodrom, lucru care îi face şi mai atractivi. Nu în ultimul rând trebuie lăudată disponibilitatea de care a dat dovadă Florea Sorin şi doza uriaşă de fair-play, pentru că fără îndoială cei 20 de pui oferiţi sunt plini de calităţi, iar scopul este unul mai mult decât nobil. Pentru că deja s-a dat startul licitaţiei, pentru majoritatea dintre pui a început „bătălia”, fapt care demonstrează că porumbeii oferiţi sunt pe placul crescătorilor români. Ultimele oferte pot fi făcute până luni, 15 octombrie, la ora 20:00, urmând ca după aceşti termeni să se ia legătura cu câştigătorii porumbeilor. Toate detaliile, preţurile curente sau pedigreele porumbeilor oferiţi spre vânzare le găsiţi accesând link-ul următor:



https://www.federatianationalacolumbofila.ro/licitatii_porumbei/index.php?act=licitatii&id=24





Sursa: https://racingpigeons.ro

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.