+04 0725 928 653
     

15 pui cu normă la categoria General în sezonul 2023

Odată cu ultimele modificări ale Regulamentului Național Columbofil, categoria General a sporit în dificultate. Conform actualelor reguli, pentru îndeplinirea acesteia sunt necesare 8 concursuri, adică mai mult cu două decât înainte. Aceste concursuri trebuie să fie din mai multe categorii de distanță. Astfel, sunt necesare 2-4 concursuri între 100 și 300 km, 2-4 concursuri între 300 și 500 km și 2-4 concursuri de peste 475 km.

Cu toate acestea, 15 pui au reușit să îndeplinească condițiile normei. Dar, asta nu este totul. Aproape toți provin din Filiala Columbofilă Dolj, cu excepția campionului național și a ocupantului locului 5.

Liviu Plăvițu este campionul național

Campionul național al categoriei General Pui în sezonul 2023 este Liviu Plăvițu, din Mehedinți, unul dintre cei mai buni columbofili români în concurarea puilor. Acesta și-a adjudecat titlul național cu tânărul zburător cu seria RO-2023-2017283, care a clasat 2.772 km și a acumulat un punctaj de 284.80 de puncte de penalizare. Cum era de așteptat, prestația sa a fost una foarte constantă pe tot parcursul sezonului, dar cele mai bune etape au fost cele cu distanța mai mare. Spre exemplu, la cele două concursuri de 595 km centralizate a ocupat locurile 18 și 26, din 348 și 389 porumbei.

 

Gheorghe Dobrescu ocupă locurile 2, 3 și 4 național

Următoarele două locuri ale podiumului național sunt ocupate de columbofilul doljean Gheorghe Dobrescu. Mai mult decât, acesta ocupă și locul 4 național, dar și locul 15, fiind columbofilul cu cei mai mulți pui cu normă la categoria General în sezonul trecut. Locul 2 național a obținut de puiul cu seria RO-2023-0162036, penalizat cu 307,61 puncte, iar locul 3 național a fost obținut de puiul cu seria RO-2023-162083, penalizat cu 346,96 puncte.

Dincolo de acestea, așa cum aminteam și mai sus, situația din catalogul național al categoriei General Pui este asemănătoare cu cea de la categoria Fond Pui. Si aici, ca și acolo, Filiala Columbofilă Dolj domină autoritar, iar provincia Oltenia este, de câțiva ani buni deja, una dintre cele mai puternice provincii atunci când discutăm despre concurarea puilor.  

 

 

 

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.